Cristina Cioran a rămas cu datorii după despărțirea de Alex Dobrescu: „Banii mei strânși pentru apartament”

20 05. 2024, 11:27

Cristina Cioran a trecut prin multe momente dificile în relaţia cu Alex Dobrescu. Vedeta a reuşit în cele din urmă să obţină un ordin de protecţie şi speră astfel că fostul ei partener o va lăsa în pace. Recent, în cadrul unui interviu actriţa a povestit că a rămas cu multe detorii după separare pe care este nevoită să le plătească în continuare.

Cristina Cioran a dezvăluit recent că a pierdut o sumă uriaşă de bani, peste 100.000 de euro, pe care îi strângea pentru a-şi achiziţiona un apartament. Banii vedetei au fost investiți într-un magazin de haine al fostului său partener, iar după separare nu a mai recuperat nimic din suma investită.

Cristina Cioran: „Eu am rămas cu datoriile”

Actriţa povesteşte că ea şi tatăl fiicei sale au avut două magazine de haine în Capitală. Afacerile nu au mers deloc, astfel că vedeta a rămas cu foarte multe datorii.

„Văd că el se laudă că a pierdut 150.000 de euro. Investiția pentru cel de-al doilea magazin a reprezentat banii mei strânși pentru apartament. Am dorit să dezvoltăm o afacere care mergea foarte bine. Dar nu a mai mers. Din păcate, Alex nu s-a mai ocupat. Iar acum, când a încasat pe niște comenzi, nu a pus niciun ban înapoi, din banii luați din casă, așa cum promisese”, a declarat Cristina Cioran pentru cancan.ro.

În continuare, fosta prezentatoare TV a afirmat că nu mai dorește să aibă vreo legătură cu Alex Dobrescu și că regretă profund decizia de a-și investi economiile în afacerile acestuia.

„Eu am rămas cu datoriile, pentru că în ultimul timp asta s-a întâmplat, m-am îndatorat pentru că avea de plătit multe chestii. Datorii făcute prin cluburi”, a mai dezvăluit actriţa.

Cum se înţelege actriţa cu Alex Dobrescu în prezent

De asemenea, actriţa mărturiseşte că nu este de acord ca acesta să o vadă pe Ema, fiica lor.

„Nu îl voi ierta niciodată și nu există nicio urmă de reconciliere. Bine că am scăpat! Chiar dacă are ordin mă sună, mă caută, încearcă să-mi aducă jigniri și injurii. Important este că fetița e bine. Iar dacă tatăl ei își va dori o relație cu ea, va trebui să-și revină, să se interneze o perioadă ca să-și scoată substanțele din corp și să intre într-un proces de curățare, dezintoxicare.

Și să meargă și la un psihiatru să ia un tratament, după ce identifică ce probleme are. Abia după mai poate să mai ia legătura cu Ema. Eu chiar l-am iubit! Dar Ema are un alt tată acum. Bine că am scăpat”, a completat ea.

 

Sursă foto: social media